Caută în InSamothraki.ro InSamothraki on Facebook InSamothraki on Instagram InSamothraki on Pinterest RSS feed
Cascade și vathre din Samothraki

Cascade și vathre din Samothraki

Spre deosebire de alte locuri din Grecia, în Samothraki nu plajele constituie principala atracție, ci vathrele și cascadele – o caracteristică foarte specială și o emblemă a insulei. Aceste vathre sunt piscine naturale săpate în piatră, în care se varsă apele cascadelor formate de numeroasele râuri ce izvorăsc din Muntele Saos și își croiesc drum către mare.

Din cele circa 60 de râuri din Samothraki, 13 își au izvoarele pe la 1000-1100m. Pe la 700m, afluenții mai mici se unesc, dând naștere unor defilee spectaculoase (printre cele mai frumoase din Grecia), numai bune pentru canyoning. Pe cursul lor se înșiră o succesiune de cascade și vathre cu apă limpede și rece, de culoarea smaraldului.

Vathre pe râul Platia, la Kouriat
Vathre pe râul Platia, la Kouriat

Drumețiile la cascade și vathre constituie una dintre activitățile pe care trebuie să le încerci în Samothraki. La cele de pe cursul inferior al râurilor poți ajunge ușor, indiferent de forma fizică, într-o plimbare lejeră de 20-30 de minute. De cele mai multe ori, vei fi însoțit în drumul tău de libelule albastre, care parcă pozează în fața aparatului de fotografiat. Pentru a ajunge însă la cele din partea superioară vei avea nevoie de ceva experiență în mersul pe munte și de echipament potrivit. În sezon, vathrele de jos sunt foarte aglomerate. Cu cât urci mai mult, cu atât numărul de oameni scade, iar vathrele devin din ce în ce mai frumoase și mai greu accesibile.

Vathre pe râul Fonias, la Karya
Vathre pe râul Fonias, la Karya

Libelulele îți vor însoți drumul către vathre.
Libelulele îți vor însoți drumul către vathre.

Pe insulă există peste 100 de vathre, însă cele mai cunoscute și mai populare sunt cele din nord, de pe cursul râurilor Fonias, Platia (mai cunoscut sub numele de Gria Vathra), Tsivdogiannis (cunoscut de turiști drept Paradeisos) și Kardelis (turiștii îl numesc Grigorakis sau Christos), în apropiere de satul Therma.

Prima vathra și cascadă de pe râul Fonias
Prima vathra și cascadă de pe râul Fonias

A doua cascadă și vathra de pe Fonias
A doua cascadă și vathra de pe Fonias

Cascadă și vathra pe râul Platia (Gria Vathra)
Cascadă și vathra pe râul Platia (Gria Vathra)

Râul Tsivdogiannis
Râul Tsivdogiannis

Râul Kardelis
Râul Kardelis

Pe aceeași latură de nord, vathre mai mici formează și râurile Kipos și Aggistros (în apropiere de plaja Kipos) și Arapis, în Karyotes.

O cascadă micuță, pe râul Kipos
O cascadă micuță, pe râul Kipos

Pe latura de sud, mai greu accesibilă, râurile Xiropotamos, Karagiannakis, Vatos (care se termină pe plaja Vatos), Kousiandas, Kremastos și Gyali formează canioane impresionante și sălbatice, cu multe vathre și cascade.

Vathra pe râul Xiropotamos
Vathra pe râul Xiropotamos

Canionul râului Karagiannakis
Canionul râului Karagiannakis

Râul Vatos, în partea de sud
Râul Vatos, în partea de sud

Atunci când pleci în drumeții spre vathre, ar fi bine să ai încălțăminte de munte, pălărie și ochelari de soare. Nu folosi produse pentru protecție solară când intri în apă! Râurile sunt una dintre bogățiile insulei și ar fi păcat să le poluezi.

Cele mai multe trasee nu sunt marcate. Nu te aventura dacă nu cunoști drumul sau dacă nu ai un ghid – este foarte ușor să te pierzi și să ajungi în situații limită.

Comentarii (17)

Andu
02 Aug 2018, 12:55
Nu exista indicatoare dar exista un marcaj "bulina rosie" pe stanci, care te duce in sus pe Fonias.
Oana
28 May 2022, 14:42
Buna,

Cu un baiat de 6 ani putem ajunge pana la Kleidosi si Gerania?

Multumesc!
InSamothraki.ro
28 May 2022, 16:07
Bună Oana,
Până la Gerania da, cu puțină atenție. Până la Kleidosi e mai mult de mers - depinde și cum e el obișnuit cu drumețiile.
Oana
28 May 2022, 16:21
Buna,

Multumesc mult pentru raspuns.

De dus, duce, ma gandeam insa cat de intradevar periculos este, de genul daca trebuie sa te tii de stanci si de lanturi si sa te holbezi in abis.

Evident, drumetie cu incaltaminte adecvata.
InSamothraki.ro
28 May 2022, 16:26
Spre Kleidosi e un singur loc mai delicat. Nu sunt lanțuri. Nu mi s-a părut neapărat periculos, dar poate sa fie subiectiv.
Oana
28 May 2022, 16:36
Multumesc, vom vedea la fata locului, daca pare periculos ne intoarcem.

Drumul inapoi este acelasi, banuiesc?
InSamothraki.ro
28 May 2022, 16:38
Da, întoarcerea se face pe același drum.
Oana
28 May 2022, 18:23
Multumesc tare mult!????
InSamothraki.ro
01 Jun 2022, 11:42
Oana, tocmai am refăcut traseul spre Kleidosi. Totuși nu aș duce un copil de 6 ani pe acolo. Este foarte ușor să fie neatent, să facă un pas greșit și să cadă.
Oana
01 Jun 2022, 18:15
Buna,

Multumesc de update. In acest caz ne oprim la Gerania.
Oana
01 Jun 2022, 18:16
Ne poti recomanda si alte vathres frumoase? ????
InSamothraki.ro
01 Jun 2022, 19:16
Sigur, am sa trimit pe mail în seara asta
Cristina
02 Aug 2022, 16:55
Buna,
Noi vom merge anul acesta in insula insotiti de noul nostru partener de concediu, un border collie :)
Am mai fost la vathrele din Samothraki insa nu mai tinem minte prea bine traseul. Putem ajunge cu catelul la vathrele de sus? La cea de-a 2-a, a 3-a...
Multumesc!
InSamothraki.ro
02 Aug 2022, 17:10
Bună Cristina,
Dacă este vorba de vathrele de pe Fonias, cred că până la cele de deasupra primei cascade puteți ajunge. Până la Kleidosi mi se pare mai complicat. Dacă aveți 4x4 sau răbdare sa mergeți 7 km pe drum de pământ (din Ano Meria) pana unde începe traseul, cred ca ați putea ajunge și sus, la izvoare, in zona Karya. De unde lăsați mașina ar mai fi de mers cam 1,5-2 ore.
Andreea
02 Sep 2023, 19:24
Buna ziua. Noi am putea urca cu mașina pe acel drum de pământ. Ne-ați putea da mai multe informații despre acest traseu de 1,5-2 ore? Cât este de dificil? Este marcat? Mulțumim.
InSamothraki.ro
02 Sep 2023, 22:25
Din drumul principal de nord se face dreapta spre Ano Meria și apoi prima la dreapta prin Isomata. Drumul se transformă într-un drum de pământ și pietre care urcă spre releul din zona Koufouklio. În ultima curbă (cam după 7 km de la intersecție și cu aprox. 700m înainte de releu), pe pământ este o tăbliță pe care scrie Karyas Path. De acolo începe traseul (se merge spre dreapta). Nu este greu, e marcat cu buline roșii și momâi de piatră și ajunge în zona izvoarelor lui Fonias, care este foarte frumoasă. Trebuie însă să fiți foarte atenți la marcaj (pe alocuri, bulinele abia se mai văd).
Andreea
03 Sep 2023, 00:41
Mulțumim. O sa încercam ????.
Cazare în Samothraki
Booking.com
Vremea în Samothraki

InSamothraki on Facebook

Urmărește-ne și pe Facebook
dacă vrei să rămâi la curent cu ce se întâmplă pe insulă!

Intră pe pagină Nu, mulțumesc