Deși Samothraki nu este insula grecească clasică, oferă o varietate de activități de făcut și de experiențe de trăit. Vei găsi aici doar 10 dintre acestea, care îți vor permite să cunoști mai îndeaproape identitatea specială a acestui loc. Unele activități sunt la îndemâna tuturor, iar altele (precum escaladarea celui mai înalt vârf sau drumețiile la cascadele și vathrele de pe cursul superior al râurilor) presupun echipament adecvat și o formă fizică bună.
1. Vizitează Sanctuarul Marilor Zei
Începe cu începutul! Fă o incursiune în istoria insulei, vizitând Sanctuarul Marilor Zei și micul Muzeu de Arheologie din Paleopoli, în fața căruia este așezată copia statuii zeiței Niki. Printre măslini bătrâni, leandri colorați și ruine de mii de ani, te vei scufunda în povești și legende de demult, de pe vremurile când insula, faimoasă pentru misterele de inițiere, era unul dintre centrele religioase faimoase ale lumii vechi.
2. Fă o baie în vathre
Spre deosebire de alte insule grecești, Samothraki nu este renumită pentru plaje, ci pentru piscinele formate în stâncă de mulțimea de râuri care coboară de pe munte, brăzdând suprafața insulei. Aceste piscine naturale poartă numele de vathre. Cele mai frumoase, dar și mai greu accesibile, sunt situate sus, pe la 7-800m, în zona izvoarelor. Există însă și destule vathre la care pot ajunge ușor chiar și cei mai puțin antrenați în mersul pe munte. Fă o plimbare prin pădurile cu platani seculari și descoperă piscinele cu apă cristalină, de o incredibilă culoare verzuie. Costumul de baie este opțional – nudismul se practică pe scară largă în Samothraki.
3. Hoinărește pe străduțele din Chora
Chora este capitala insulei. Ascunsă între culmi de munte, pe la 2-300m altitudine, te va cuceri cu aspectul său tradițional și cu casele cu acoperișuri cărămizii ce par că se înghesuie una într-alta, cocoțându-se pe versanți. Pierde-te pe labirintul de străduțe, descoperă colțuri fermecătoare și oprește-te din când în când la o cafenea!
4. Descoperă legenda Panagiei Krimniotissa
Panagia Krimniotissa se numără printre cele mai iubite bisericuțe din Samothraki. Ca să ajungi acolo, va trebui să urci un drum de vreo 2 kilometri. Drumul nu este prea bun și vei avea nevoie de un pic de răbdare, însă vei fi răsplătit. În dreapta ta se vor derula peisaje spectaculoase – stânci acoperite de copăcei și arbuști, șoseaua care vine, șerpuind, dinspre nord-vest, plaja Pachia Ammos, și, în zare, insula turcească Gokceada (fostul Imvros grecesc). Conform legendei, o icoană găsită de locuitorii insulei a apărut de mai multe ori pe stânca abruptă, până când oamenii au înțeles că Fecioara dorea să fie construită acolo o biserică.
5. Gustă specialitățile locului
Ce modalitate mai bună de a descoperi specificul unui loc decât încercându-i gastronomia? Cel mai tradițional fel de mâncare din Samothraki este carnea de capră, gătită în numeroase și diferite feluri. Faimoase sunt Taverna Karydies din Ano Meria (carne de capră la cuptor) și Taverna O Vrachos din satul Profitis Ilias (carne de capră la proțap). Nu lipsesc nici tavernele cu specific pescăresc de pe malul mării, căci la urma urmei te afli totuși pe o insulă. Printre ele se numără Taverna O Psaras de lângă plaja Therma și Taverna To Akrogiali din Lakkoma. Nu rata berea artizanală a insulei, Fonias Pale Ale, de la Microberăria Samothraki sau rachiul local (tsipouro). Dacă vrei să afli mai multe, vezi și pagina Taverne, baruri și cafenele din Samothraki.
6. Stai la soare pe o plajă neagră
Kipos ("Grădina") este una dintre cele mai speciale plaje din Samothraki. Este o plajă cu pietre și pietricele negre, aflată la un capăt de drum, în partea de est a insulei. Este sălbatică și neamenajată și se întinde pe mai bine de un kilometru, la baza muntelui care se înalță, arid și întunecat, lângă ea. Cei care iubesc această plajă spun că îți oferă o incredibilă senzație de libertate. Ia cu tine o umbrelă ca să te aperi de soarele arzător sau adăpostește-te lângă stâncile din capetele plajei. Vederea este direct către insula Gokceada (Imvros).
7. Lenevește la plaja Pachia Ammos
Dacă simți nevoia unei experiențe mai "turistice", caută plaja Pachia Ammos, aflată la capătul unui alt drum, în sud. Are apă limpede și nisip cu granulație mai mare (chiar numele său se traduce prin "nisip gros") și pietricele. Este în mare parte amenajată, cu șezlonguri, două beach baruri și două taverne. Între o bălăceală, o plimbare cu caiacul, o gustare și ceva de băut, ziua va trece fără să bagi de seamă.
8. Fă o plimbare cu barca
Excursiile cu vaporașul în jurul insulei au loc de obicei doar în lunile iulie și august și pleacă din portul din Therma. Dacă nu te nimerești în Samothraki în această perioadă, poți face o plimbare cu barca lui Nikolas, pe care îl găsești pe plaja Pachia Ammos. Nu vei face un tur complet, dar vei ajunge la cele mai inaccesibile locuri din sudul insulei: plaja Vatos, cascada Kremastos și ciudatele formațiuni geologice Tis Grias ta Pania ("Rufele bătrânei").
9. Vâneaza apusul de soare
Insula Samothraki oferă apusuri de soare spectaculoase. Fie că te bucuri de o cină tradițională la Taverna Paradeisos din Profitis Ilias, fie că lenevești pe plajele din Makrylies-Lakkoma, pe plajele din nord-vest sau pe la vreun bar din Kamariotissa, alege-ți momentul cam pe la ora apusului și vezi câte nuanțe de portocaliu și roșu poți surprinde în fotografii.
10. Escaladează cel mai înalt vârf al insulei
Cum ar fi să admiri insula de pe al treilea cel mai înalt vârf din Egee? Vârful Feggari (se traduce prin "Luna") al Muntelui Saos are o înălțime de puțin peste 1600m. Pentru a-l cuceri va fi nevoie de o drumeție de 10-11 ore dus-întors, de formă fizică bună și de echipament adecvat.
Ai fost acolo?
Spune și altora impresiile tale!