Samothraki, insula caprelor

50-60.000 de capre la o populație de sub 3000 de locuitori, adică de 20 de ori mai multe decât numărul oamenilor – așa sună o statistică referitoare la caprele din Samothraki. După alte estimări, numărul lor ar ajunge chiar pe la 75-80.000. Le întâlnești peste tot pe insulă – pe drumuri (atenție când conduci!), pe lângă drumuri, pe stânci, prin păduri sau pe munte. Le vei vedea și pe plajă, uneori chiar cocoțate pe mașina ta, dacă îți vine nefericita idee să o parchezi la umbra vreunui copac la plaja Pachia Ammos sau la Kipos.

Multe capre din Samothraki sunt descendente ale speciei sălbatice Capra aegagrus pictus, cu coarne curbate, iar altele fac parte dintr-o specie mai recentă. Cele mai multe (cam 90%) trăiesc în libertate, iar celelalte sunt ținute pe lângă casă sau sunt trimise în turmele ciobanilor. Animalele sunt recunoscute de proprietari după un semn distinctiv, propriu fiecărei familii, care li se face pe ureche.

Încă din timpuri străvechi, caprele au fost un fel de marcă a insulei. Apar și astăzi pe o mulțime de suvenire (pentru produse inscripționate cu căprițe, caută magazinul To Gid'-Goat Shop din Chora). Au constituit și constituie încă o parte importantă a economiei locale, fiind unul dintre puținele produse din Samothraki care merg la export. Ocupația tradițională prin excelență pe această insulă este cea de kehagias – crescător de animale. Se estimează că circa 60% din populație se ocupă, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu creșterea animalelor. Ciobanii, cu care se mai întâmplă să te intersectezi pe potecile Muntelui Saos, sunt oameni puternici, aproape sălbatici, obișnuiți cu greul și cu efortul fizic. Își controlează animalele cu ajutorul câinilor și al bâtei lungi de aproape 2m, numită gdour.

Caprele pășunează liber, hrănindu-se cu tot felul de plante de pe munte, de aceea și carnea lor are un gust special. Cele mai apreciate taverne din Samothraki sunt cele în care carnea de capră (katsiki) ocupă locul principal în meniu: O Vrachos din satul Profitis Ilias (faimos pentru capra la proțap) sau Karydies din Ano Meria (unde în meniu există atâtea feluri cu capră, încât numai "capra cu capră" mai lipsește). Un gust special îl are și laptele, nu degeaba unele brânzeturi de la fabrica Papanikolau din Makrilies au fost premiate.

Toate aceste capre (simpatice, de altfel), vin însă și cu un mare dezavantaj. Creșterea necontrolată a numărului lor de-a lungul anilor (în special după subvențiile acordate de UE la începutul anilor 2000 pe cap de animal), a creat dezechilibre semnificative în ecosistemele insulei. Din punct de vedere al capacității de pășunat, Samothraki ar putea să susțină 15-20.000 de capre. Rezultatul numărului aproape de trei ori mai mare de animale este suprapășunatul, cu toate consecințele care decurg de aici: distrugerea vegetației, lipsa posibilității de regenerare a acesteia, eroziunea solului, intensificarea acțiunii distructive a ploilor torențiale și deteriorarea infrastructurii.

Cu alte cuvinte, toți lăstarii de copaci sau noile plante care încearcă să răsară vor fi mâncate de capre. Uneori acestea rod și scoarța copacilor bătrâni, care se usucă și mor. Vegetația dispare încet încet și versanții se dezgolesc. Fără arbori care să-l stabilizeze, solul devine vulnerabil în fața ploilor. Peisajul devine arid, speciile rare se împuținează, iar lipsa florilor afectează și albinele, ducând la conflicte între crescătorii de animale și apicultori. Cel mai ușor poți vedea acest lucru în sud, în zona plajei Pachia Ammos, care era cândva împădurită, iar astăzi are un aspect semideșertic.

Zona de nord a insulei nu a fost afectată în aceeași măsură, pentru că este populată de un număr mai mic de capre comparativ cu cea de sud și sud-vest, dar efectele se simt și acolo. Atunci când mergi pe traseu spre vârful Feggari, vei vedea în pădurea Martini suprafețe întinse care au fost îngrădite, tocmai pentru a da posibilitatea vegetației de a se regenera.

Diferite asociații din Samothraki încearcă să găsească soluții la complicata problemă a numărului mare de capre, astfel încât creșterea animalelor să poată fi sustenabilă și profitabilă, fără să dăuneze mediului natural.