Caută în InSamothraki.ro InSamothraki on Facebook InSamothraki on Instagram InSamothraki on Pinterest RSS feed
Cum te deplasezi pe insula Samothraki?

Cum te deplasezi pe insula Samothraki?

Odată ce feribotul și-a terminat cursa și a ancorat în portul din Kamariotissa, ai în fața ta o vacanță de explorare și descoperire, căci Samothraki nu este unul dintre acele locuri în care lenevești toată ziua pe plaja hotelului (dacă îți dorești așa ceva, poate ar fi mai bine să te orientezi către o altă destinație).

Deși insula este micuță, vei avea nevoie de un mijloc de transport pentru a te deplasa dintr-un loc într-altul.

Mașina personală

Cea mai comodă modalitate de a explora insula este cu mașina. Mașinile mai mici pot avea anumite avantaje: pe lângă prețul mai mic al biletului de feribot, te poți mișca mai ușor pe drumurile înguste (care nu lipsesc din Samothraki). Pe de altă parte, există anumite locuri în care vei ajunge mult mai ușor cu o mașină de teren.

Rețeaua de drumuri este formată din două artere principale, care pornesc din vest, din portul Kamariotissa:

  • un drum se îndreaptă către est, traversând tot țărmul de nord (Paleopoli, Kariotes, Therma) și având ca punct final plaja Kipos;
  • alt drum se îndreaptă către sud, străbătând latura sud-vestică a insulei, trecând prin Lakkoma și ajungând până la plaja Pachia Ammos.

Din aceste drumuri se ramifică legături către principalele așezări ale insulei.

Drumul de pe latura de nord a insulei urmărește linia de țărm, până la plaja Kipos.
Drumul de pe latura de nord a insulei urmărește linia de țărm, până la plaja Kipos.

În partea de sud-vest, șoseaua urcă în serpentine către satul Profitis Ilias, renumit pentru capra la proțap.
În partea de sud-vest, șoseaua urcă în serpentine către satul Profitis Ilias, renumit pentru capra la proțap.

Partea de sud-est, cea dintre plajele Pachia Ammos și Kipos, este nelocuită și inaccesibilă, fără drumuri de acces. Pe aceasta o poți explora doar cu o tură cu barca sau pe trasee de munte sălbatice și în mare parte nemarcate.

Cu mici excepții, starea drumurilor principale este destul de bună. Se mai întâmplă însă ca, în urma ploilor torențiale, râurile să se umfle și să rupă poduri sau să strice șoselele, iar reparațiile pot dura mai mult timp.

În Samothraki există o singură benzinărie (Eko), aflată la circa 800m distanță de Kamariotissa, cum mergi spre Chora. În general prețurile sunt mai mari decât pe continent, dar aceasta nu este neapărat o regulă (au fost ani în care prețul benzinei în Samothraki era considerabil mai mic decât cel din Alexandroupoli). Tot acolo se găsește și o spălătorie auto self-service. În general, în lunile de vară, programul benzinăriei este 07:00-20:00 (luni-sâmbătă), respectiv 09:00-20.00 (duminică).

Singura benzinărie din Samothraki se află la ieșirea din Kamariotissa spre Chora.
Singura benzinărie din Samothraki se află la ieșirea din Kamariotissa spre Chora.

Spălătoria auto self-service de lângă benzinărie
Spălătoria auto self-service de lângă benzinărie

Îți recomand ca oriunde ai merge cu mașina pe insulă să nu conduci cu viteză. Caprele din Samothraki sunt peste tot și nu este exclus să te trezești cu una în față. Pe lângă capre, s-ar putea să-ți traverseze calea țestoase, pisici, arici, jderi sau alte animăluțe. În plus, în partea de nord, lângă cele două campinguri din apropiere de Therma, lumea circulă pe marginea șoselei, întrucât nu există trotuare. Ca atare, accidentele pot apărea din păcate foarte ușor, în special în timpul nopții.

Caprele traversează adesea drumurile de pe insulă, așa că ai grijă la viteză!
Caprele traversează adesea drumurile de pe insulă, așa că ai grijă la viteză!

Rent a car Samothraki

Centrele de închiriere auto din Samothraki se află în portul Kamariotissa, chiar pe faleză. Le vei zări imediat ce vei coborî de pe feribot. Prețurile sunt în general mai mari decât în alte destinații turistice din Grecia.

Samothraki Rent a car:

Kirkos Rent a Car
Kirkos Rent a Car

Rabbit Rent a Car
Rabbit Rent a Car

Rent scooter Samothraki

Aceleași firme de închirieri mașini din Kamariotissa oferă și servicii de închiriere scutere.

Samothraki Rent a scooter:

Matsas Rent Motorbikes
Matsas Rent Motorbikes

Kirkos Rent Scooter
Kirkos Rent Scooter

Scuterele sau motoretele pot fi o modalitate comodă de a te deplasa pe insulă.
Scuterele sau motoretele pot fi o modalitate comodă de a te deplasa pe insulă.

Samothraki Rent a bike

Dacă nu ți-ai adus bicicleta de acasă, poți închiria biciclete de la Camping Varades, de lângă Therma. În anul 2024, prețul este de 8 EUR/zi.

Biciclete de închiriat la Camping Varades
Biciclete de închiriat la Camping Varades

Taxi în Samothraki

În Samothraki există doar 4 taxi-uri. Stația acestora se află în portul Kamariotissa, pe faleză, lângă far.

Taxi Samothraki

Stația de taxi se află în Kamariotissa, vizavi de micul far din port.
Stația de taxi se află în Kamariotissa, vizavi de micul far din port.

Autobuzele locale

În lunile de vară, autobuzele efectuează curse zilnice (vezi program), atât către capitala Chora, cât și către estul (ajungând până la Therma și camping) și sudul insulei, spre Lakkoma și Profitis Ilias.

Stația de autobuz din Kamariotissa se găsește lângă parcarea de lângă port (cum cobori din feribot, mergi către stânga).

Autobuzele locale pleacă din portul Kamariotissa către principalele așezări ale insulei.
Autobuzele locale pleacă din portul Kamariotissa către principalele așezări ale insulei.

Autostop

În Samothraki, autostopul este o opțiune de transport folosită adesea, în special de către turiștii din camping.

Comentarii (11)

Silviu
14 Jun 2022, 14:40
Va rog frumos sa-mi spuneti si mie care este starea drumurilor pe insula. Nu am gasit niciun scuter de inchiriat. Am sunat la toate nr de tel de mai sus si unii au inchis compania,la altii numerele nu mai sunt valabile,iar la altii sunt telefoanele inchise. Caz in care trebuie sa intru cu masina pe insula,dar am o masina destul de pretentioasa
InSamothraki.ro
14 Jun 2022, 14:49
De îndată ce veți ajunge în Kamariotissa veți vedea mai multe firme cu scutere și mașini de închiriat. Kirkos Rent a Car cu siguranță nu a închis compania. Dacă nu răspund la telefon, încercați pe facebook, poate răspund așa: www.facebook.com/Rent-a-car-Samothraki-2044409589157456 sau e-mail samothrakirentcar@gmail.com. Drumul principal este destul de ok, cam de la intersecția cu Ano Meria până pe la Akrogiali. În continuare, până spre Kipos, respectiv spre Pachia Ammos, sunt bucăți mai proaste. La Panagia Krimniotissa v-aș sfătui să nu încercați să urcați.
Silviu
19 Jun 2022, 08:19
Buna dimineata,
Da,am luat nr de pe site,am intrat pe harta,am sunat si domnul de acolo,de altfel foarte amabil mi-a dat o lista de preturi. Si de anul acesta au si ATV-uri. 70€/zi (foarte scump). Anul trecut in Kefalonia am dat 50,in Lefkada 40€,£ iar in Zakynthos 30€
Multumesc pt ajutor
Cristina
08 Jul 2022, 10:27
Buna ziua! Stiti daca exista vreun centru de inchiriere biciclete? Multumesc!
InSamothraki.ro
08 Jul 2022, 10:30
Bună ziua,
Se închiriază biciclete la Camping Varades
Ana Maria
16 Aug 2022, 08:19
Buna ziua! As dori sa stiu dacă se poate circula pe insula cu autocarul?( de la feribot la cazare),am inteles ca drumurile sunt foarte înguste.Și care ar fi costul pt autocar pt a trece cu feribotul.
Mulțumesc!
InSamothraki.ro
16 Aug 2022, 08:32
Bună ziua,
Pentru cost autocar va rog sa dați un mail la alexandroupolis@zanteferries.gr. In legătură cu accesul - depinde unde este cazarea. Dacă se afla pe drumurile principale este ok. Dacă este vorba de organizarea unei excursii, va rog sa luați în calcul și faptul ca insula nu este deloc potrivita pentru turism de masa.
Vlad
22 Aug 2023, 17:53
Buna ziua, drumurile sunt cat de cat accesibile cu bicicleta, sau este prea muntos?

Va multumesc
InSamothraki.ro
22 Aug 2023, 17:55
Drumul perimetral este deluros pe alocuri, dar relativ ok.
Bogdan
25 Jun 2024, 20:39
Multumim pentru aceasta pagina web !! Este perfecta ... am citit aprox. 15-20% din informatii si imi dau seama ca daca termin de citit, stiu absolut tot ce am nevoie ! Incredibil de frumos !
InSamothraki.ro
25 Jun 2024, 22:20
Mulțumesc. Ar mai fi multe de spus, timp să fie... Mai găsiți informații și fotografii și pe contul de instagram www.instagram.com/insamothraki
Cazare în Samothraki
Booking.com
Vremea în Samothraki

InSamothraki on Facebook

Urmărește-ne și pe Facebook
dacă vrei să rămâi la curent cu ce se întâmplă pe insulă!

Intră pe pagină Nu, mulțumesc