Dacă îți dorești o cazare de lux, hoteluri mari și impunătoare, resorturi, multe stele, plajă privată și așa mai departe, atunci Samothraki nu este locul potrivit pentru vacanța ta. Sunt o grămadă de alte insule grecești, cu un profil turistic diferit, unde poți găsi așa ceva.
În Samothraki există doar câteva hoteluri, restul cazărilor fiind în vile, pensiuni, studiouri și apartamente. Există și două campinguri, unul privat și unul liber.
Hoteluri în Samothraki
Cele mai multe hoteluri din Samothraki se găsesc pe latura de nord a insulei, unde este concentrată și cea mai mare parte a populației: Hotel Aeolos și Niki Beach (ambele cu piscină) și Electra Suites în Kamariotissa, Samothraki Village (cu piscină) lângă Paleopoli, Aigaion în Kayriotes, Orpheus în Therma și Archondissa (cu o minunată grădină, pe malul mării), în apropiere de Therma.
Pe latura de vest sunt hotelurile Victory (cu administrare diferită pentru Blocul C de clădiri, dar cu recepție, sală de mic dejun și piscină comune), într-o zonă cu puține case, Yliessa și Samothraki Beach (și el cu piscină) din Makrilies.
În Chora sunt hotelurile Axiokersa și Axieros.
Vile, pensiuni, studiouri și apartamente din Samothraki
Majoritatea cazărilor din Samothraki sunt reprezentate de vile și pensiuni ce au câteva studiouri sau apartamente sau, în special în Chora, de mici case renovate și destinate închirierii în întregime. Camerele sunt în general simple, cu gresie pe jos, multe cu frigider și kitchinetă sau acces la o bucătărie comună. Casele care se închiriază în întregime sunt mai cochete și păstrează stilul tradițional al zonei.
Camping în Samothraki
Există două campinguri în Samothraki, ambele în apropiere de Therma. Primul este campingul gratuit Platia, fără condiții și momentan fără autorizație de funcționare. Este preferat totuși de mulți iubitori ai naturii pentru minunata pădure de platani în care se află și pentru poziția chiar pe malul mării. Câțiva kilometri mai departe, tot pe malul mării, este campingul organizat Varades, mai mic și gestionat de o cooperativă socială. Pentru câțiva euro pe zi ai loc de cort, acces la electricitate, toalete și dușuri cu apă caldă, iar la intrarea în camping se află o cafenea și o tavernă.
Conform legii, campatul liber (free camping) este interzis în Grecia.
Unde te cazezi în Samothraki?
Cazare în Chora
Chora, capitala insulei, este cea mai fermecătoare așezare din Samothraki. Căsuțele din piatră (tot mai multe de închiriat în ultimul timp) îți pot oferi o experiență încântătoare. Ai la îndemână cafenele și baruri (dar doar vreo două-trei taverne) și te poți plimba pe străduțe înguste și pitorești. Dacă însă vrei să te trezești dimineața și să ai marea la o aruncătură de băț, atunci vei fi dezamăgit. Marea se vede, ce-i drept, dar doar în zare, de pe terasele cafenelelor. Cu excepția lunilor iulie-august, Chora este în general destul de adormită.
Cazare în Therma
Avantajul cazării în satul Therma, pe latura de nord a insulei, este proximitatea față de cele mai faimoase cascade și vathre din Samothraki. La o aruncătură de băț ai râurile Gria Vathra (sau Platia) și Tsivdogiannis și nu foarte departe începe traseul pe râul Fonias. Tot din Therma începe și traseul spre Feggari, cel mai înalt vârf al Muntelui Saos. În plus, la câteva sute de metri distanță, este plaja Therma. Pensiunile și vilele din Therma sunt risipite printre copaci și verdeață, iar cafeneaua de la intrarea în sat este centrul vieții boeme a insulei. Dacă te cazezi în Therma, așteaptă-te la o grămadă de tineri (și nu numai) nonconformiști și, în general, la o atmosferă hippie.
Cazare în Kamariotissa
Kamariotissa este cea mai comodă variantă de cazare: feribotul te lasă direct în port, iar în localitate găsești taverne, baruri, cafenele, vreo trei magazine mai măricele și poți închiria scutere sau mașini. Așezarea este și cam la jumătatea drumului între două importante plaje din Samothraki: populara Pachia Ammos și sălbatica Kipos. Puțina viață de noapte de pe insulă în general se concentrează aici. Pe de altă parte, Kamariotissa nu este nici cel mai frumos și probabil nici cel mai reprezentativ loc din Samothraki.
Cazare în alte locuri din Samothraki
Satele mai puțin turistice din Samothraki (Lakkoma, Alonia, Xiropotamos etc) îți pot oferi o interacțiune mai apropiată cu localnicii și o experiență mai autentică a vieții de pe insulă.
Iubitorii de liniște pot găsi și cazări (care se închiriază în întregime) în zone fără prea multe case în apropiere, aproape de natură.